Definirea teoriei neoclasice a economiei
O teorie economică neoclasică spune că un produs sau un serviciu guvernat este evaluat peste sau sub costul de producție, în timp ce este o teorie care ia în considerare fluxul diferitelor bunuri, servicii, ieșiri și distribuția veniturilor prin teoria cererii ofertei care presupune unitatea de clienții din economie și principalul lor obiectiv este să obțină satisfacție de la produse sau servicii.
Ipoteze ale teoriei economiei neoclasice
Mai jos sunt primele 7 ipoteze ale teoriei economice neoclasice.
# 1 - Agenți raționali
Un individ selectează în mod rațional produsul și serviciile, ținând cont de utilitatea acestora. Pentru a continua acest lucru, ființele umane fac alegeri care să le ofere cea mai bună satisfacție, avantaj și rezultat posibil.
# 2 - Utilitate marginală
Indivizii fac alegeri la margine, adică utilitatea marginală este utilitatea oricărui bun sau serviciu care crește odată cu utilizarea specifică a acestuia și scade în mod similar pe măsură ce utilizarea specifică încetează treptat. Să luăm un exemplu, John alege să mănânce o înghețată de ciocolată la priza din apropiere, utilitatea sa marginală este maximă cu prima înghețată și scade cu fiecare dintre acestea până când suma pe care a plătit-o pentru a-și echilibra satisfacția sau consumul. În mod similar, estimarea unui producător a cantității de produs implică calcularea costului marginal față de beneficiul marginal (în acest caz, profitul adăugat pe care îl poate obține) de a produce o unitate suplimentară.
# 3 - Informații relevante
Indivizii acționează independent pe baza informațiilor complete și relevante. Și informații care sunt ușor disponibile fără părtinire.
# 4 - Valoare percepută
Economiștii neoclasici consideră că consumatorul are o valoare percepută a bunurilor și serviciilor, care depășește costurile sale de intrare. De exemplu, în timp ce economia clasică consideră că valoarea unui produs este derivată ca costul materialelor plus costul forței de muncă, în timp ce experții neoclasici spun că o persoană are o valoare percepută a unui produs care îi influențează prețul și cererea.
# 5 - Economii derivă din investiții
Economiile determină investițiile, nu este invers. De exemplu, dacă ați economisit suficient pentru o mașină într-un interval de timp, s-ar putea să vă gândiți la o astfel de investiție
# 6 - Echilibrul pieței
Echilibrul pieței se realizează numai atunci când indivizii și compania și-au atins obiectivele respective. Concurența în cadrul unei economii duce la alocarea eficientă a resurselor, ceea ce, la rândul său, ajută la realizarea echilibrului pieței între cerere și ofertă.
# 7 - Piețe libere
Piețele trebuie să fie libere, ceea ce înseamnă că statul ar trebui să se abțină de la a impune prea multe reguli și reglementări. Dacă intervenția guvernului este minimă, oamenii ar putea avea un nivel de viață mai bun. De exemplu, pot avea salarii mai bune și o speranță de viață medie mai lungă.
Exemplu de economie neoclasică
Una dintre fațetele importante ale economiei neoclasice este „percepția consumatorului”, deoarece bunurile sau serviciile derivă din aceasta valoare economică, liber schimb și utilitate marginală. Teoria a fost semnificativă în cazurile în care percepția consumatorului s-a dovedit a juca un rol - de exemplu, designerul poartă pe care v-ați dorit să-l achiziționați din cauza etichetei atașate la acesta, pe lângă faptul că costul de producție al îmbrăcămintei poate fi minuscul. Aici, valoarea percepută a etichetei a depășit costul de intrare, creând „un surplus economic”. Dar aceeași teorie pare eronată atunci când ne amintim de criza financiară din 2008, în care instrumentele financiare sintetice fără plafon erau presupuse a fi asigurate împotriva riscului. Deși s-a dovedit a fi responsabil pentru o criză de neuitat.
Acum, liberul schimb și utilitatea marginală par să aibă o prezență bună dacă ne gândim la globalizare. Odată cu integrarea între economia mondială și interacțiunea comerțului dintre națiuni, pe măsură ce sunt disponibile mai multe bunuri și servicii pentru schimb, a condus la economii emergente, precum India și China. Cu alte cuvinte, prețurile au fost determinate cu o alocare eficientă a resurselor și cu reglementări guvernamentale limitate. Deși, reversul acestei aspecte este antiglobalizarea, unde liberul schimb și utilitatea marginală nu au reușit să construiască un set optim de parametri pentru un grup mai larg de oameni. La rândul său, aducerea economiei mondiale fiind limitată în mâinile a câteva economii majore și multinaționale, unde sărăcia are un status quo.
Diferența dintre economia clasică și cea neoclasică
| Date - Teorie economică clasică vs neoclasică | Economia clasică | Economia neoclasică | ||
| Analiză | Economia clasică se concentrează pe ceea ce face ca o economie să se extindă și să se contracte. Cu aceasta, producția de bunuri și servicii este centrul principal al analizei economice. | Economia neoclasică se concentrează pe modul în care indivizii acționează în cadrul unei economii. Cu aceasta, se subliniază cum și de ce are loc schimbul de bunuri și servicii. | ||
| Abordare | Abordare holistică, luând în considerare perspectiva mai largă asupra economiei în ansamblu. | Abordarea focalizată prin luarea în considerare a comportamentului indivizilor în cadrul unei economii. | ||
| Punct de referinta | Istoria vine ca un punct de referință la îndemână atunci când ne gândim la modul în care o economie se extinde și se contractă. | Teoria economică neoclasică se bazează pe modele matematice și modul în care reacția unui individ la anumite evenimente. | ||
| Factorii responsabili | Se bazează pe valoarea inerentă a bunurilor și serviciilor, unde bunurile și serviciile valorează o anumită valoare, indiferent de cine le produce și de utilizatorii finali ai acesteia. | Teoria economică neoclasică se bazează pe valoarea variabilă a bunurilor și serviciilor, deoarece crede în implicațiile cine le produce și în perspectiva utilizatorului final. |
Concluzie
Teoria economiei neoclasice se bazează pe premisa că forțele de piață ale cererii și ofertei sunt conduse de clienți, care intenționează să își maximizeze propria satisfacție alegând printre cele mai bune alternative disponibile. Este similar cu modul în care o companie își propune să își maximizeze profiturile. Este „clasic” în sensul că se bazează pe convingerea că concurența duce la o alocare eficientă a resurselor și stabilește un echilibru între forțele pieței de cerere și ofertă. Este „neo” în sensul că avansează din punct de vedere clasic.
Așadar, indiferent dacă promovăm teoria sau o tragem în jos, ea trasează unele măsuri serioase cu privire la modul în care un individ percepe lumea operațională din jurul său, modul în care liberul schimb crește creșterea și modul în care utilitatea marginală este supusă satisfacției. Teoria economică neoclasică se aplică în cea mai mare parte în diferite forme din viața noastră de zi cu zi, pe care s-ar putea să nu le luăm în seamă, de exemplu, în timp ce alegem o casă de vis, întâlnim o penurie de resurse precum banii și, prin urmare, alegem o alternativă care îndeplinește cel mai bine cerințele noastre. Acest lucru necesită percepția consumatorilor, deoarece un bungalou poate fi scump în ochii unei clase de mijloc, dar același lucru este accesibil pentru un alt segment al societății în general.