Ce este optimizarea portofoliului?
Optimizarea portofoliului nu este altceva decât un proces în care un investitor primește îndrumările corecte în ceea ce privește selectarea activelor din gama de alte opțiuni și, în această teorie, proiectele / programele nu sunt evaluate individual, mai degrabă același lucru este apreciat ca parte a unui portofoliu special.
Explicaţie
Se spune că un portofoliu optim este cel care are cel mai mare raport Sharpe, care măsoară randamentul în exces generat pentru fiecare unitate de risc asumată.
Optimizarea portofoliului se bazează pe teoria portofoliului modern (MPT). MPT se bazează pe principiul conform căruia investitorii doresc cel mai mare randament pentru cel mai mic risc. Pentru a realiza acest lucru, activele dintr-un portofoliu ar trebui să fie selectate după luarea în considerare a performanței lor reciproce, adică ar trebui să aibă o corelație scăzută. Orice portofoliu optim bazat pe MPT este bine diversificat pentru a evita un accident atunci când un anumit activ sau o anumită clasă de active nu este performantă.
Procesul portofoliului optim
Alocarea activelor pentru un portofoliu optim este în esență un proces din două părți:
- Selectarea claselor de active - Administratorii de portofoliu aleg mai întâi clasele de active cărora doresc să le aloce fonduri, apoi decid că vor fi incluse ponderile fiecărei clase de active. Clasele obișnuite de active includ acțiuni, obligațiuni, aur, imobiliare.
- Selectarea activelor în cadrul clasei - După ce a decis clasele de active, managerul decide cât de mult dintr-un anumit stoc sau o obligațiune dorește să includă în portofoliu. Frontiera Eficientă reprezintă pe un grafic relația risc-rentabilitate a unui portofoliu eficient. Fiecare punct de pe această curbă reprezintă un portofoliu eficient.
Exemple de optimizare a portofoliului
Să vedem câteva exemple practice de optimizare a portofoliului pentru a o înțelege mai bine.
Exemplul nr. 1
Dacă luăm un exemplu de Apple și Microsoft pe baza rentabilităților lor lunare pentru anul 2018, următorul grafic arată Frontiera eficientă pentru un portofoliu format doar din aceste două stocuri:
Axa X este deviația standard, iar axa y reprezintă rentabilitatea portofoliului pentru nivelul de risc. Dacă combinăm acest portofoliu cu un activ fără risc, punctul din acest grafic în care raportul Sharpe este maximizat reprezintă portofoliul optim. Este punctul în care linia de alocare a capitalului este tangențială frontierei eficiente. Motivul din spatele acestui fapt este că, în acel moment, raportul Sharpe (care măsoară creșterea rentabilității așteptate pentru fiecare unitate suplimentară de risc asumat) este cel mai mare.
Exemplul nr. 2
Să presupunem că dorim să combinăm un portofoliu riscant care să aibă doar acțiuni BestBuy și AT&T și un activ fără risc, cu o rentabilitate de 1%. Vom trasa frontiera eficientă pe baza datelor de returnare pentru aceste stocuri și apoi vom lua o linie care începe de la 1,5 pe axa Y și este tangențială acestei frontiere eficiente.
Axa X reprezintă deviația standard, iar axa Y reprezintă rentabilitatea portofoliului. Un investitor care dorește să își asume mai puține riscuri se poate deplasa spre stânga acestui punct și investitorii cu risc ridicat să se deplaseze spre dreapta acestui punct. Un investitor care nu dorește să-și asume deloc riscul ar investi doar toți banii în activul fără risc, dar, în același timp, și-ar limita rentabilitatea portofoliului la 1%. O rentabilitate suplimentară va fi câștigată prin asumarea riscului.
Avantajele optimizării portofoliului
Mai jos menționate sunt câteva dintre avantajele majore ale optimizării portofoliului:
- Maximizarea randamentului - Primul și cel mai important obiectiv al optimizării portofoliului este maximizarea randamentului pentru un anumit nivel de risc. Compensarea risc-rentabilitate este maximizată la punctul de la frontiera eficientă care reprezintă portofoliul optim. Astfel, managerii care urmăresc procesul de optimizare a portofoliului sunt deseori capabili să obțină randamente ridicate pe unitate de risc pentru investitorii lor. Acest lucru ajută la satisfacția clientului.
- Diversificare - Portofoliile optime sunt bine diversificate pentru a elimina riscul nesistematic sau riscul neprețuit. Diversificarea ajută la protejarea investitorilor împotriva dezavantajelor în cazul în care un anumit activ este subeficient. Celelalte active din portofoliu vor proteja portofoliul investitorului de prăbușiri și investitorul rămâne într-o zonă confortabilă.
- Identificarea oportunităților de piață - Când managerii se dedică unei astfel de gestionări active a portofoliului, aceștia urmăresc o mulțime de date de piață și se mențin la curent cu piețele. Această practică îi poate ajuta să identifice oportunitățile de pe piață înaintea celorlalte și să profite de aceste oportunități în beneficiul investitorilor lor.
Limitări ale optimizării portofoliului
Mai jos menționate sunt câteva dintre limitările majore ale optimizării portofoliului:
- Piețe fără fricțiuni - Teoria modernă a portofoliului, pe care se bazează conceptul de optimizare a portofoliului, face anumite ipoteze pentru a fi adevărate. Una dintre ipoteze este că piețele sunt fără fricțiuni, adică nu există costuri de tranzacționare, constrângeri etc. care prevalează pe piață. În realitate, se constată adesea că acest lucru nu este adevărat. Există fricțiuni pe piață și acest fapt complică aplicarea teoriei portofoliului modern.
- Distribuție normală - O altă ipoteză conform teoriei portofoliului modern este că randamentele sunt distribuite în mod normal. Ignoră conceptele de asimetrie, curtoză etc. atunci când se utilizează datele returnate ca intrări. Se constată adesea că returnările nu sunt distribuite în mod normal. Această încălcare a ipotezei conform teoriei portofoliului modern face din nou dificilă utilizarea.
- Coeficienți dinamici - Coeficienții utilizați în date pentru optimizarea portofoliului, cum ar fi coeficientul de corelație, se pot modifica pe măsură ce situațiile pieței se schimbă. Presupunerea că acești coeficienți rămân la fel ar putea să nu fie adevărată în toate cazurile.
Concluzie
Optimizarea portofoliului este bună pentru acei investitori care doresc să maximizeze compromisul risc-rentabilitate, deoarece acest proces vizează maximizarea randamentului pentru fiecare unitate suplimentară de risc asumată în portofoliu. Managerii combină o combinație de active riscante cu un activ fără risc pentru a gestiona acest compromis. Raportul dintre activele riscante și activul fără risc depinde de cât de mult vrea investitorul să își asume. Portofoliul optim nu oferă un portofoliu care ar genera cel mai mare randament posibil din combinație, ci maximizează rentabilitatea pe unitate de risc asumată. Raportul Sharpe al acestui portofoliu este cel mai mare.